„Com-patia” sau „cum toate ramurile mele taiate din carne au acum flori” – Fara Asfaltul de munte

„Max ( fiul meu), cand esti printre oameni…trebuie sa fii atent si la ei.Nu ai cum sa te gandesti doar la tine daca vrei sa te simti bine intr-un grup. Sigur, iti alegi oamenii dupa cum te simti cu ei..ca nu te obliga nimeni sa stai undeva daca nu iti face placere, dar stii, trebuie sa exersezi compasiunea..empatia..sa observi si sa te adaptezi grupului..nu poti face doar ce vrei tu..asta faci cand esti singur” zic eu intr-un final, conducand  a treia oara, cu masina plina pana la refuz, spre CERASU, la Fara asfaltul de munte. Avem intotdeauna discutii de genul asta ..inainte si dupa..analizam si ne observam, invatam.

Concursul asta nu e concurs si ne cheama de fiecare data pe plai..cu bucuria sa simti din nou pamantul sub picioarele goale. Ziua sa te arda soarele si noaptea sa te mire cerul instelat.

Max nu vorbeste mult, nu-i ca mine…raspunde tarziu „da, stiu..stiu ce vrei sa spui cu „com-patia” asta..sau ce ai zis tu..stiu”. Ne bufneste pe amandoi rasul si avem incredere unul in celalalt, va fi frumos la Cerasu..fara sa faci nimic, doar sa fii acolo. „Com- patia”, auzi!

Ajungem destul de devreme si ne ocupam „teritoriul” pe plai. Nu stim prea bine nici cum se monteaza cortul si nici cum se bat cuiele dar primim ajutor ca intotdeauna si stim ca urmeaza doua zile  ALTFEL: departe de oras, departe de lume..

Vreau sa-i insuflu lui Max dragostea de natura, dragostea de oameni si nu in ultimul rand..bucuria lucrurilor simple ..Poti sa te simti extraordinar sub cerul cu  mii de stele  ..nu doar la 5 stele all inclusive….

20934226_1954242517922924_602035961836122964_o

 

E greu sa iei cu tine jumatate de casa desi iti propui intotdeauna strictul necesar..Atat de mult si de bine ne-am pregatit ca am uitat acasa sacii de dormit..dar nu am uitat borcanul de Finetti..Stiam de anul trecut ca dupa cursa, dupa beri si gratare..la un moment dat toata lumea, fara exceptie, se va bucura de ciocolata. Si am avut dreptate.

Fara asfaltul de munte e o cursa grea dar satisfactia parcurgerii traseului sterge repede din memorie amorteala din maini si din sa. Am facut triatlonul asta in 2015 si imi aminteam perfect ca in 2016 , in dimineata cursei, nu am mai vrut sa fac nimic. Am stat pe plai, pur si simplu. Nu am regretat nici o clipa. Anul acesta in schimb facusem o promisiune.

Anul acesta, mai mult sau mai putin dintr-o gluma, am pus la cale o stafeta. „Fazi si matusa Ileana”. Eu sa inot si sa pedalez, ea sa alerge. Fix ca varstele noastre..2/3 din cursa eu , 1/3 ea….Fara asfaltul la munte este despre aceasta prietenie si despre natura.

Nu e minunat sa faci o stafeta cu o fata ce are aproximativ jumatate din varsta ta? Si ce fata…doamna doctor in devenire, un pui de om vesel si iute care iti aminteste perfect cum erai si tu la varsta ei..Ba mai mult, un pui de om de care nu incetezi sa te minunezi si de la care nu incetezi sa inveti..Va spun de acum, Fazi, e de vitza nobila si parca ma face tot timpul  sa spun..”cine nu are tinerii d-astia prin preajma, sa-si cumpere”. Multumesc, Andreea, esti COOOOL.

20914260_1633273750025680_8294295065526343504_n

Si am plecat spre start. Nu dormisem prea bine, sacii de dormit ramasesera acasa, ma invelisem cu tot ce aveam, ma imbracasem cu tot ce aveam..pana si prosopul era un strat…mi-era frig si zambeam. Il invelisem pe Max toata noaptea…

Pana la lacul la care vom inota  sunt cativa kilometri , deci iti faci o incalzire buna dar in acelasi timp te ingrozesti si de traseu..pentru ca iti dai seama ca tot ce ai coborat urmeaza sa urci…Ajung la lac, ma imbrac cu greu in neopren, timp nu mai am ca se si da startul. Sigur ca , daca nu esti obisnuit, dupa ce te incingi bine pe bicicleta, apa rece dar minunata de munte…poate pune probleme. Daca vrei sa faci cursa asta, sa tii minte, nu te panica..organismul se va adapta, ia-l usor…

Incep sa inot si nu ma pot bucura. Neoprenul ma strange si prima parte din inot sunt doar furioasa. Apa in schimb parca imi sopteste: esti aici, bucura-te, pana la urma cine mai e ca tine? Sambata dimineata intr-un lac verde de munte..cu o apa atat de faina.. parca buna si de baut…Apa are dreptate.

Intorc la ultima baliza si ma opresc. Undeva mai aproape de mal vazusem un concurent aproape nemiscat si strig si apoi intreb  in jurul meu daca cineva l-a vazut..Imi raspunde cineva din barca..”da, e ok, a abandonat”…bine..plec mai departe si ma bucur iar..Viata e un dar nepretuit..viata oricui, nu doar a ta.

Mi-am amintit discutia cu Max si „com-patia” si am trimis cateva ganduri bune tuturor. E fireasca panica..dar poti sa inveti sa o controlezi. Daca iubesti apa, si apa te iubeste. La mine functioneaza.

Stau mult in tranzitie, recunosc, nu am ceas , asa ca ma uit in jur si imi dau seama ca nu am inotat atat de prost..am iesit bine din apa, in ciuda neoprenului stramt.Trebuie sa fac ceva cu asta, dar nu ma gandesc acum.

Imi impachetez lucrurile in sac, macar atat sa fac si eu pentru organizatori, sa le poate duce usor, nu-i asa? Pana la urma nu am platit inscrierea, am facut doar o mica donatie si cineva munceste pentru mine. MULTUMESC.

Plec si nu pot urca inca pe bicicleta. Imping si ma gandesc doar la Fazi ..stiu ca ma asteapta, i-am promis ca vin. Orice ar fi, ea sa stie ca eu VIN. Si ii aratam cu incredere zarea..culmea de unde urma sa apar a doua zi…”Matusa Ileana vine, daca a spus ca vine, vine”.

Startul la inot s-a dat cu o mica intarziere, sper sa stie si Fazi pe plai ca nu ajung pe la ora 13 cum vorbeam ci pe la 13 si 10, si 15..cel mai probabil. Repet, nu am ceas..Ma urc pe bicicleta si imi fac curaj. Salut si intreb pe pod un localnic „cat e ceasul in lumea reala”..zambeste si imi raspunde imediat 11 si 15..BINEEE, Ileana, chiar esti bine.Si te pricepi la oameni…

Prima urcare nu mi s-a parut atat de grea.Eram optimista si ma incurajam constant. Stiu ca traseul de bicicleta e solicitant, dar o secunda daca priveai in jur..te simteai din nou, binecuvantat si norocos sa fii acolo in Sambata aia..sus in deal…Si mai aveam o bucurie, stiam ca sunt asteptata.

A fost ciudat..la un moment dat coboram ca o nebuna si ma minunam de curajul meu si imi placea ce fac, refuzand sa ma gandesc ca ..la intoarcere tot ce coboram era de urcat. Si, Doamne, ce padure, ce copaci..cu ochii in jur parca nu mai simteam toata piatra aceea din drum…Cantam in gand..”…I am alone…gazing from my window to the streets below..i am alone.. I am a rock ..i am an island”  Simon &Garfunkel  https://www.youtube.com/watch?v=JKlSVNxLB-A

Ajung la punctul de intoarcere cu melodia in cap „dont talk of love, but i’ve heard the word before…It’s sleeping in my memory”…I am a rock…dar…

Ma bufneste rasul ca voluntarii ne mai puneau sa facem un cerc in jurul cortului lor…Il fac cuminte si zambesc si o descopar pe Cornelia Stroe la datorie. Nu radeti..Mi-a dat apa, mi-a curatat si bucata de banana..mi-a zambit..ce bine eeeee…Multumesc, voluntari, multumesc, Cornelia. Eu sunt poate matusa triatlonului..Tu esti DOAMNA.

Plec cu avant si revigorata. Cred ca si Cornelia mi-a transmis un gand de lumina..si hai!De la punctul de intoarcere realizez ca e vale in toata regula. Dau tot ce pot , ma simt bine si stiu ca acum deja ma intorc. Am coborat de vreo trei ori de pe bicicleta si am impins-o cu elan. Am ras cu lacrimi cand am vazut o barca in praful drumului ..cazuse din remorca, intreb, da,  totul era in regula..Trag tare si cand vad plaiul multumesc inca o data universului..am reusit!!!!Am reusit..eram asteptata,eram in grafic..Andreea, Fazi, pregatita si hotarata, preia cipul si fuge..Doamne, ce iute e fata asta!Du-te, Fazi, du-te!

Eu imbratisez suportera de aur, Luminita, prietena de suflet si mama de Fazi…ce bucurie ca traiesc, ce bucurie sa am alaturi asa oameni…

Il gasesc si pe Max. Ne pupam. Imprumutase casca lui unui baiat drag noua..care, din pacate, cazuse. Era insa multumit si recunoscator ca a fost doar atat..acum stie exact ca nu va mai merge niciodata fara casca. Lectie invatata si de el, recapitulata si de noi.

Nu apuc sa ma dezmeticesc ca micutza noastra venea la FINISH. Iute a fost si mandra sunt de ea!Fazi si matusa Ileana trec impreuna linia de finish.Ce sentiment!Ce frumoase sunt legaturile dintre oameni. Ce minunat e sa impartasesti si sa faci lucruri impreuna cu zambetul pe buze. Andreea alearga pe munti..”Heidi, fetita muntilor”..mandra suntem de ea, si eu , „noua matusa” si parintii ei pe care ii admir si ii respect cu multa dragoste, Luminita si Sandor .

20914618_1633022790050776_5750723152700304162_n

Gata, ne punem pe beri..suntem cu totii fericiti. Muguras (Mugur Fratila) inca munceste, dupa cursa. A venit cu masa de masaj..ii bucura pe toti prietenii lui..e neobosit si il felicitam pentru asta..”Com-patie” , cum spuneam.

Facem si un dus..asta e o experienta faina.Nu o ratez niciodata.Cu apa rece..acolo in dusurile portabile..trebuie sa ai simtul umorului sa iesi de acolo cu prosopul infasurat si sa te simti ca un copil in soare..Nici o grija..Totul e minunat.

Se apropie premierea..ne asezam si aplaudam cu foc..aplaudam totul. Mie mi se pare ca ne aplaudam pe noi, toti cei care alegem sa fugim pe dealuri..sa ne desprindem de toate obiceiurile noastre orasenesti. Si supriza serii urma…Suntem strigate pe podium..”ce???in nici un caz??Sigur nu ati gresit nimic???sigur??” Supriza e ca ..noi doua am fost singura stafeta feminina!!Nu are universul simtul umorului?Ziceti si voi?Este asta doar o coincidenta? Eu zic ca nu..Universul lucreaza si rasplateste intodeauna bucuria de a trai..eu asa cred..

„Fazi si matusa Ileana” sunt pe locul intai la iubit viata..asa e. MULTUMIM. Cat de frumos..”pe matusa Ileana o stim, dar cine e FAZI??” Fazi e VIITORUL in prezent…Multumesc, Andreea!

20952988_1633273746692347_2304112397669256562_n

Seara s-a incheiat cu un festin..si recunosc ca focul si lampionul si gratarul si salata si copiii si visinata..toate m-au incalzit suficient pentru a mai dormi o noapte fara sacii de dormit:).

Dimineata ne-a gasit pe toti arsi de soare, zambareti si plini de energia locului. Am cantat. Fazi avea la ea colectia de versuri..”cantece de munte”..si am cantat, fiecare dupa posibilitati..eu sunt de groaza..”tigancusa esti fruuumoooasaaa, tigancusa mea”..si tot asa…si ceva „cu vaporul pe Mures…deci ce facea? NA-VI-GA” asta in loc de yellow submarine….Daca priveai atent..erau niste raze care ne invaluiau..era perfect. Port cu mine inca perdeaua aceea de lumina …

20914313_1633023133384075_7743367412517700186_n

„Com-patia” este parte din viata noastra, poate cea mai importanta..si cum altfel sa o exersezi daca nu printre oameni? Cu cei dragi, cu prietenii dar , pana la urma , cu toti oamenii care iti ies in cale. Mi-amintesc ca salutam ceremonios cu „buna ziua” ,tare, militareste, orice localnic ce mi-a iesit in cale..doar noi ne-am dus pe plaiul lor..Sper sa ne primeasca de fiecare data ..iar la anul sa stie si mai bine ca venim sa ne bucuram…

Multumesc tuturor prietenilor mei, cu ei impreuna, ” toate ramurile mele taiate din carne au acum flori”. Acelasi copac la diferenta de un an…

 

Multumesc Fisheye.ro pentru o parte din fotografii.

Multumesc Fara Asfalt la munte…nu-i sarma ca la Cerasu…ca de Zaganu nu mai vorbesc…si doar multumesc!

 

 

 

 

Reclame