Plamanii mei, de aur sunt ei

Mi s-a spus ca pe la un an si jumatate, aproape doi..am fost dusa la spital in soc anafilactic… Incep acum sa cred ca atunci plamanii mei si inima mea au invatat cea mai valoroasa lectie ..sa ma tina in VIATA CU BUCURIE, sa stiu ca TOTUL are sens.

Tot copil mi-au scos amigdalele..cativa ani mai tarziu, si s-a oprit curentul in timpul operatiei..Viata a invins din nou. Si iata-ma aici.

Ocean Lava Romania HERO, ( 1.9 km inot/ 86 km bicicleta/21 km alergare) mult asteptata, a fost o cursa intensa despre toate elementele naturii..apa, vant si soare, si o mare nevoie de a respira si de a ramane cu picioarele pe pamant.

Spun mereu ca in cursele astea nu „fizicul” ma ajuta ( chiar deloc) ci, mentalul. Spun mereu ca nu am gasit inca parghiile pentru a-mi controla „fizicul”..dar stiu sigur ca mental, am acea incapatanare de a TRAI si de a ma BUCURA terminand ceea ce incep.

Astept ziua in care si fizic si mental voi fi in echilibru si atunci o sa va spun cum este. Deocamdata nu stiu. Si fac ce pot cu ce am la indemana.

Vineri dimineata faceam proba costumelor de neopren si a temperaturii apei si constatatm ca nici unul din costume nu mi se mai potriveste si se duce tot ZEN-ul inotului meu in incercarea de a purta neoprenul. Asa ca am stiut de Vineri ca voi inota fara neopren si , desi o sa-mi fie putin frig la inceput, macar ma voi bucura de inot si ma voi simti libera. Abia asteptam.

19400477_1966716126908004_2798912635188615851_o

Fiecare cursa are insa surprizele ei. La inot , aproape o ora, mai exact vreo 52 de minute ma rugam si radeam spunand ca „marea nu-i bazin si bazinul nu-i ca marea”. Pe prima latura , dupa start a fost cum a fost..nu vedeam baliza, soarele stralucea, valul venea si eu multumeam de zor marii si universului ca ma lasau sa inot, ca imi dadeau curajul sa ma duc acolo „in zare” fara sa-mi fie teama…. Pe a doua latura parca  a fost un pic mai bine desi mi se parea ca baliza doi e mult prea departe si nu reuseam sa ma orientez. Pe a treia latura insa, m-am „dezorientat” complet..nu mai stiam nici incotro si nici de unde ma lovea apa. Ori eu sunt usor nebuna, ori chiar valurile crescusera putin in  intensitate.

Pe a doua tura, m-am relaxat complet. Am zis ca voi termina, nu in timpul pe care mi l-as fi dorit dar voi termina. Nu stiu exact de unde vine linistea asta..dar la mine, vine. Valurile erau si mai mari, cumva inotam fara sa inaintez…baliza nu mai aparea si zambeam in sinea mea cat de aroganti suntem noi cu sportul asta si cat de fain se simte inotul daca nu te intrebi si cum arata:)))). Am terminat proba de inot si am observat ca Garminul si-a dat obstescul sfarsit in niste sunete disperate…cu un ecran aburit si cu picaturi de apa. Nu este spart, nu este crapat..nu are nimic vizibil care sa sugereze..ca a primit o lovitura…Asa arata si acum: „transpirat”.

Cea mai frumoasa bucurie a venit pe plaja unde „fetele” erau la datorie si strigau de zor..I-L-E-A-N-A..a fost de vis. O sa marturisesc si aici, le cer iertare ca le-am tinut in soare aproape sapte ore..Ce alta dovada de prietenie sa mai cer??MINUNATE.

19452772_1967330026846614_1803071526226401046_o

Am plecat la bicicleta cu o tranzitie rapida, doar eram fara neopren..si imi repetam in gand ca trebuie sa o iau la stanga, trebuie sa raman calma, ziua e lunga, nu cunosc inca traseul..sa raman calma si sa nu ma dau viteaza. Ma simteam bine, inotul fusese de placere.

Elementul apa..bifat.

Plec si aproape dau sa cad..ca venea un alt concurent in viteza..si sunt oprita..am noroc, nu se intampla nimic si ma pornesc curioasa „sa descopar” care e tura. Imi facusem pe cadru patru (si jumatate de) liniute cu scotch…sa nu ma incurc in matematica. Stiam ca 3h ore SIGUR pedalez. Ceas nu mai aveam…

19237961_1967082626871354_8692899094125481198_o

Jumatatea a trecut repede, mi s-a parut bine. Mai greu a fost sa astept celalalt punct de intoarcere…Si am mers si am mers si parca nu mai aparea intoarcerea, pentru ca voiam sa stiu unde e, sa am un reper, ceva…Mi se parea usor vant din fata, dar repet, nu am experienta si pentru mine elementul vant e greu de stapanit…Mi-am exersat rabdarea si am vazut in zare niste”furnale” de Navodari si am zis..GATA. Atat e.Asta e semnul „masculin”-furnalele. Cea mai mare bucurie a venit insa pe sens invers..ca vantul cred ca ma impingea si ma simteam minunat asa. Sa tot pedalezi inapoi spre Mamaia.

Am mancat, am baut, m-am gandit si m-am tot razgandit, m-am bucurat de „pasarela cu incurajari” , fetele la datorie. Cred ca  toata Mamaia stia ca o Ileana e pe drum:).MULTUMESC.

Cred ca pe ultima tura, dupa 3h de efort, am avut un moment de „deznadejde” poate si pentru ca injuraturile nu incetau..am avut un moment in care am simtit o tristete profunda pentru OM..asa…ca tot spuneam in gand „binecuvanteaza-i, Doamne, ca nu stiu ce fac”…Iarta. Nu am injurat, nu am ripostat ci am continuat sa ma gandesc cat de recunoscatoare sunt ca traiesc si traiesc facand ceea ce imi place. Am avut si un moment in care am zis ca ma las de sportul asta o perioada..vantul ma spulbera din fata si din lateral, cum vedeam o banda desprinsa , franam. Mi-a strigat si unul ca „sunt grasa sa ma duc acasa:)” ..Am zambit…am zis in gand ca grasimea o mai rezolvi, prostia nu..si , pana la urma, neam de neamul tau nu are plamanii si inima mea, si apoi m-am rugat din nou, „Universule, daca eu cu mintea mea, doar atat am reusit..fa, tu, restul si fa mai bine!Nu ma lasa sa judec sau sa injur…Fa tu liniste in mintea mea”. Pare de necrezut ce scriu aici…Altadata poate ma luam si la bataie cu vreun sofer…

Am sa spun insa ca au fost si oameni care m-au incurajat si care chiar priveau admirativ..eu i-am vazut. Unul chiar m-a intrebat cati km facem..NU au fost toti la fel.

Element vant, bifat.

Am terminat bicicleta si am plecat la alergare. Ceas nu aveam asa ca intrebam din cand in cand cat e ceasul in lumea reala si vedeam ceasul de la finish..Doamne, ce sentiment sa treci pe acolo de sapte ori si sa te gandesti ca inca nu poti alerga covorul rosu….Masochism mental:)). Ne place.E clar.

19402235_1967333500179600_5555372776743963990_o

Alergarea a debutat cu „inelul fermecat”… aveam sa-l trec pe la toate degetele de la mana stanga si apoi la inca 3 de la dreapta..pana revenea la locul lui..A fost cea mai buna alegere si cred ca inelul asta m-a dus la finish.Daca pe prima tura de alergare am zis ca ma paste..”mersul” dar tot termin..deja pe a doua simteam ca nici soarele nu e chiar atat de soare…si doar ne bucuram de lumina lui, nu?Si nu am mers nici un metru. Sunt mandra de mine. Incet dar sigur, motorasul meu diesel a functionat.

Mai greu a fost sa nu privesc marea..aia mi s-a parut mai dureroasa decat covorul rosu..Sa fii acolo, ars de soare si sa-ti imaginezi continuu cum s-ar simti o baie in mare…si tu sa nu o poti face inca..Asta m-a chinuit cel mai tare si refuzam sa privesc spre mare..Si mai rau a fost cand i-am vazut pe Cristi Farcas si Ilie Razvan..iesiti uzi din mare…si ei ma incurajau dar eu in gandul meu..ziceam AOLEOOOO..nu-i cinstit..nu e cinstit!!!mai, baieti, mai!!

Cum, necum, inelul fermecat a ajuns la locul lui…trecand desigur de 2 ori prin middle finger/stinkerfinger..si pe stanga si pe dreapta, ma scuzati!Oricum, cred ca am o rezistenta anume la „LAVA” si SOARE..ca mi-am turnat apa si m-am racorit non stop desi imi uitasem sapca ..in tranzitie.

Dupa 6h56min…pana si paznicul de la ghereta..a strigat „Hai, Ileana” ca doar asta auzise in ultimele 2 ore si jumatate. A fost de vis, i-am urat sanatate si m-am dus la intalnirea cu fetele..era stabilit, pentru a trece impreuna FINISH-ul. Impreuna.

Nici o intamplare, comorile Kehaiyan, una MARIA si una SOFIA, au fost „premiul „meu minunat…E cazul sa mai spun semnificatiile numelor lor??NU.Dar eu stiu.

19237785_1966698963576387_6498709990601968020_o

A fost perfect. Iar ce a urmat cu podiumuri si felicitari ..m-a umplut de bucurie..chiar si asa, veterana cum sunt.Am multe multumiri si nu mai dau nume, ca precis uit pe cineva…MULTUMESC DIN TOATA INIMA (SI PLAMANII MEI) TUTUROR.

Exista un singur DAR  pe care nu ti-l poate lua nimeni si el e in tine. Toti il avem, putini il activam. BUCURIA. Bucuria aia simpla, euforica..aceea pe care o au copiii. Uitati-va in ochii lor. Si noi o avem si e cel mai frumos cadou al vietii. Eu o pierdusem si am regasit-o. Daca nu o simti, caut-o..e in tine si in toate lucrurile marunte care te fac sa zambesti.

Ocean Lava la prima editie a facut „imposibilul” posibil in Romania si ma bucur pentru asta. Eu cred ca meritam si noi concursuri ca „afara”..meritam o viata buna, frumoasa si linistita. Eu asta aleg si triatlonul m-a invatat sa aleg mai bine.

Multumesc, RADU CRISTI..pentru fotografii dar, mai ales, pentru rabdarea ta.

 

 

Reclame

dulcele anonimat

Vine o vreme cand realizezi ca iti doresti „dulcele anonimat”. Ti-ai cautat aplauzele, ti le-ai dorit si apoi ajungi sa recunosti ca nu mai vrei asta, ca poate nu ai vrut-o cu adevarat niciodata.

Iubesc triatlonul, iubesc cu patima atunci cand iubesc si, iata, inteleg, ce e patima nu e iubire.

Reformulam. Imi place sa inot, sa pedalez , sa alerg si da, imi place sa merg la concursuri.Imi place atmosfera acestor concursuri de triatlon. Imi plac prietenii pe care ii am.

Triatlonul m-a redefinit si ma redefineste in continuare. E ca o „poarta” ..si cand o treci incepi sa iti pui intrebarile esentiale, acele intrebari care incep cu „de ce”? Cele mai importante intrebari.

Era o vreme cand ma hraneam cu admiratia celor din jur. Era o vreme cand ma maguleau toti cei care imi spuneau pe nume si eu nu stiam cine sunt. Nu stiam cine sunt ei, dar, mai ales, nu stiam cine sunt eu. Zambeam cand primeam confesiunea „te vedeam acolo si doar pe tine voiam sa te intrec!”. Eram un fel de masura a lucrurilor pentru oamenii normali. Era firesc, eu eram un etalon pe care il puteai intrece..daca ma intreceai pe mine , era sigur ca nu vii ultimul.

Ma bucur ca am fost asta si ma bucur pentru fiecare podium sau medalie..pentru fiecare „mic dulce amar moment de glorie”. Nici nu era prea greu. Fetele in triatlon erau putine, concursurile la fel…si nici nu aveai nevoie de prea multe , doar un pic de curaj, cateva ture de Herastrau si cateva bazine.

11760254_1026641447355583_4840155262272438293_n (1)

Anii au trecut si eu, aparent, nu am evoluat. Nu mi-am batut timpii si nici nu am facut PB-uri dupa PB-uri..dimpotriva. APARENT.

Se spune ca cel mai greu de vindecat e MANDRIA. Ca, de fapt, venim cu toate imperfectiunile noastre cu o SANSA MARE de a le repara. Ca sensul vietii este fix acesta sa te redai tu tie insuti. Sa transformi in virtuti cele mai mari defecte…Sa te transformi din larva in fluture. Sa devii , fara sa urmaresti asta, sa devii un model de BUCURIE, de victorie a vietii,  pentru tine si pentru cei din jurul tau.

Cu cat mai mari imperfectiunile, cu atat mai mari sansele sa devii OM.Cu cat mai mari tristetile, cu atat mai mari sansele de a descoperi ESENTA VIETII, esenta fiintei tale, BUCURIA.

Ei uite ca le am pe toate, toate aceste imperfectiuni, si triatlonul mi-a deschis poarta catre mine insumi. Acele momente de maxima intensitate..cam dupa vreo 3 h de efort in cazul meu sau dupa vreo 20 de bazine de 50m, acele momente sunt momentele de perfecta meditatie, momente de gratie, punctele de rascruce in care „iuresul de ganduri” se opreste, „demonii” dorm pentru ca s-au plictisit , iar sufletul se trezeste la viata si simti ca esti acolo in interiorul tau..dar de fapt UNA cu tot ce te inconjoara. E greu de descris trairea aceea. Cine face asta, stie despre ce vorbesc. E o aparenta suferinta care te invata cele mai importante lectii, e doar suferinta aceea in masura sa te trezeasca la viata.

Cred ca sunt unii oameni , ca mine, care au o neliniste innascuta. O „iutime” a sufletului si o energie a vietii care nu poate fi altfel potolita. Doar supunerea FIZICULUI la efort, descatuseza pentru mine, partea cealalta, nevazuta…si minunata a fiintei mele.Nu stiu daca e bine sau rau. Nu stiu INCA. Dar stiu ca e o granita fina intre suferinta si bucurie si nu o poti avea pe una , fara sa treci prin cealalta.

Am fost la Fara Asfalt, a fost adevaratul moment zero al anului 2017. A fost cel mai prost inot si cea mai chinuitoare alergare. A fost cel mai mare semnal de alarma si cea mai bune lectie. Am simtit „dezastrul” si am stiut ca e lectia „dulcelui anonimat”. Se spune ca orgoliul este „lucrarea dracilor” care isi bat joc de adevarata demnitate a omului. Cred ca asta am inteles eu la Fara Asfalt. Cat de inselatoare, cat de iluzorie e admiratia celorlalti sau aplauzele lor. Nu conteaza DELOC ba dimpotriva…te pot deturna de la cine esti.

 

 

 

Coada admiratorilor de alta data s-a scurtat. E bucuria cea mai mare. Au ramas cei carora le pasa, eu nu mai sunt aceeasi, si viata s-a simplificat considerabil. Adevaratii oameni sunt MARII ANONIMI. M-a intrebat cineva la Fara Asfalt  daca sunt gravida. Nu sunt, ar fi o onoare…va anunt. Am zambit atunci si zambesc si acum. Poate ca ma nasc pe mine, iar si iar. Poate.

Marii anonimi sunt cei care iti influenteaza viata in cele mai minunate moduri. Ei sunt cei ce au reusit sa se accepte, sa se inteleaga si sa primeasca VIATA cu tot ce are ea de oferit, inclusiv si mai ales,  suferinta.

Adevarata victorie e cea nevazuta, aceea pe care o castigi tu cu tine cand ajungi sa nu mai judeci, sa nu te mai judeci, sa nu te mai oglindesti in ochii celorlati. Sa te vezi, sa te simti si sa te ai tu pe tine. Adevarata victorie e atunci cand nu mai ai nimic de dovedit, stii ca esti unic si totusi doar un fir de nisip, cand realizezi ca esti UNIC dar conectat la tot…cand iti „pui pofta in cui” si ai VOINTA de a-ti invinge DORINTA. Daca faci asta, esti foarte aproape de libertate.

Si , de fapt, am vrut sa scriu despre Dana Torok…despre campioana de la Oradea, pentru ca simt ca o cunosc, pentru ca stiu ce fel de om este…pentru ca ii cunosc poate si imperfectiunile si pentru ca vreau sa-i transmit felicitarile mele si dragostea mea si ma bucur enorm pentru REUSITA ei . Pentru ca vreau sa  ii transmit atentionarea..”dulcelui anonimat”, cea mai sigura cale catre tine insuti si catre ADEVARATA LIBERTATE. MULTUMESC, DANA, multumesc TRIATLON:), multumesc VIATA!

PS: Multumesc, RADU CRISTI, pentru fotografii. Cristi, neobositul:) si Bogdan Popa, vad acum..multumesc!