Stau in fata unei pizzerii din Regie.Doar ce-am alergat Gerar 2017 si a fost bine, atat de bine ca nu inteleg. Simt o satisfactie interioara, aparent fara motiv, tac in mine si tac in fericire. Ma uit in jur si nu imi pot imagina ca acum 20 de ani umblam pe aici . E adevarat ca am locuit in caminele din Grozavesti, nu in Regie, dar discotecile si „baietii” erau in Regie.
Zambesc tamp, singura. Abia acum realizez, asa se numeste ceea ce simt: puterea omului fericit…Nu e vorba mea, dar e o vorba buna. E Sambata seara. E animatie si lumea e imbracata bine.Eu sunt in niste pantaloni de trening si in geaca de schi. Zambesc si ma simt al naibii de bine. Se vede diferenta de varsta?Nu stiu, de simtit , nu se simte.
Intru in local. Bine ca avem copiii cu noi (al meu si a lui Ciprian ) pentru a scadea media de varsta de la masa. Chiar si asa…media e sigur de peste 10 ani, peste orice masa din jur. Privesc si iar zambesc. Multe telefoane.De fapt, multe priviri in telefoane. Fete, multe fete..si constat imediat ca vor sa fie mai mari, mai „adulte” , mai „cool” si parca as vrea sa le strig ca e o capcana. Ca e o mare pacaleala. Ca la final, devii ceea ce esti oricum si nu ar trebui sa te chinui atat sa fii ( prea blonda, perfecta, prea machiata si sexy…etc.).
Noi radem cel mai tare, berea e pe masura motto-ului de pe perete. Unde altundeva sa ma asez eu? „keep calm and drink beer” scrie si pe perete, eu nu am nici o vina.
Cred ca cel mai mult am ras alergand cu gandul la berea de dupa. Am participat anul acesta fix in formula perfecta de anul trecut, noi echipa „(punct)Si de la capat” : Doina, care alearga mult si vorbeste putin (ea e eroina noastra, 4 din cele 6 mari maratoane ale lumii le-a bifat, mai are Londra, anul acesta si Boston la anul, suntem mandri de ea) , se exprima putin dar este una din prietenele mele cele mai atente si loiale; eu, vorbesc mult, alerg oricum, si ma exprim intruna; la mijloc, Ciprian, ales pe spranceana, inalt si Ironman, sa dam bine la poze, sa luam premiul de „cea mai echilibrata, galagioasa si handsome echipa mixta”. Ciprian e putin din mine, mai mult din Doina in ultima perioada si tine bine „fraiele” de lider. Am mers perfect constant, ne-am amuzat si ne-am povestit app. 2h30. Nici nu stiu exact cand a trecut timpul, cand au trecut cele 5 ture, pentru ca, nu-i asa, ultima nu se pune.
Ultima tura e marsul nostru de glorie , zambet si multumire pentru fiecare voluntar. Fix asa am facut ultima tura, multumind si dand mana cu toti cei care au stat acolo, in frig si noapte, pentru noi. MINUNAT!
Mi s-a parut totul atat de usor si firesc, o calatorie faina alaturi de prieteni buni, in echipa si in jur, incat ma intreb cum e posibil sa fi alergat atat de putin in ianuarie (cred ca am schiat mai mult si am inotat) si totusi sa fii atat de VIU si FERICIT si sa absolvi cu usurinta 21km?
Concluzia e simpla: e in noi ceva care ne leaga si ne impinge inainte, prietenia noastra, bucuria noastra de a alerga, puterea omului fericit cu jucaria lui…in speta de fata, o alergare lunga ( si nu trista!) de antrenament.
Am ras , am cantat, am povestit si ne-am bucurat de „spiritul cald” de Gerar. Am vorbit si in germana la un moment dat, spre disperarea alergatorilor cu frontala, ca doar nu eram cu lampa in ochi, la interogatoriu…Nu pot sa va povestesc despre decoratiunile de Craciun, poate alta data, dar si ele au fost subiect de mare amuzament si recunosc, dupa vreo 3 ture, nimic nu mai semana cu ce ar fi trebuit sa semene.
Acum stim, 2017 chiar a inceput si e un an bun, inceput cumsecade, cu Gerar!
Multumesc inca o data pentru atmosfera si pentru prietenie!Tare sunt curioasa cati din cei pe care i-am vazut pe la mese in Regie..vor trai frumos si vor alerga peste 20 de ani..la GERAR!!!!Tot acolo:).
Ileana 