Sclipirea din priviri

E firesc sa traiesti minunea atunci cand crezi in ea.”cea mai mare minune este sa crezi ca poti face una.Apoi totul este foarte usor” (Nicolae Iorga)

Nu exista decizii gresite. Ceea ce ne consuma sunt  indoiala si framantarea, jocul nebun de ganduri din capul nostru , bolboroseala care nu inceteaza pana cand nu ALEGEM CEVA.

Cred ca am inteles in sfarsit ca tot ce mi-a iesit in viata asta..ce mi-a iesit bun si bine s-a intamplat atunci cand am ales, am crezut si am implinit, fara sa ma mai indoiesc o clipa de ceea ce am ales.

Stiti sclipirea acea din priviri?Unii o au pentru ca ei ARD..sunt vii, sunt plini de entuziasm si atunci cand deschid gura spun exact ceea ce cred si ceea ce simt si ceea ce stiu ca este ADEVAR pentru ei.Nu orice fel de adevar, ci acel adevar TRAIT, constientizat, insusit despre BINE, despre FRUMOS, despre BUCURIE ,despre VISE IMPLINITE.Si notiunile astea au sens doar pentru cei care cred in ele.

Acesta e modelul meu de oameni si nu stiu cum se face dar in ultimul timp am atras in jurul meu astfel de oameni. Si am realizat si de ce..Eu mi-am recapatat stralucirea din priviri.Eu sunt din nou flacara aceea cu care ne nastem si pe care, din neatentie sau neglijenta sau indoiala si 50 000 de ganduri zilnic, o pierdem si ajungem sa ne intrebam cum am ajuns asa, aici.

In ultimii 2 ani am citit mult, m-am analizat, am cautat raspusurile si sensul vietii.De fapt cam de prin 2011 au inceput sa apara framantarile astea…O data cu sportul, o data cu triatlonul, o data cu faptul constientizat ca minunatul meu copil creste si devine independent si viata mea interioara se prabuseste aparent fara motiv….

Cand nu am mai inteles nimic si am atins cu fruntea podeaua am inceput sa ma intreb cine sunt, ce vreau si de ce traiesc ceea ce traiesc..eu nu ma stiam altfel decat optimista, iubitoare de frumos in toate formele..Unde disparuse sclipirea din priviri, unde disparuse energia vietii…pasiunea.Facusem totul ca la carte, scoala, profesie, familie, copil…asa credeam.

Si am inteles . Uitasem ca sunt.Credeam ca doar am si daca nu am , nu sunt.Sau mai rau, m-am daruit atat in afara pentru a primi atentie si iubire..incat am ars cu totul si nu am primit nimic..pentru ca nimeni nu poate sa-ti dea nimic asa cum , bine am inteles, si  nimeni si nimic din exterior nu iti poate da sau lua ceea ce ESTI sau ceea ce este cu ADEVARAT al tau.

Ma pierdusem pe mine sau poate, gandesc acum, nu ma stiusem niciodata pe mine.Nu ma iubeam niciodata pe mine si nu eram suficient de buna, nu eram destul, nici pentru mine si, credeam, nici pentru altii, orice as fi facut.

Apoi a venit minunea..IRONMAN in 2014 ( acolo in cursa aia de 15h) cred ca s-a declansat cu adevarat focul din mine..Acea cursa a fost scanteia care a facut explozia. Atunci , acolo, am inteles clar ca lumina zilei ca ceea ce astept sa se intample nu se va intampla daca eu voi continua sa astept…

Si am renuntat la a astepta, si am inteles ca eu in 2013 visam la Ironman, ma vedeam la finish, stiam ca voi reusi si credeam cu toata fiinta mea in acest VIS. Atunci am inteles ca daca imi voi dori cu aceeasi ardoare sa ies din „capcana vietii mele neimplinite”, fix cu aceeasi incredere si dorinta clara, poate voi reusi…

Nu au fost 15 h..au fost 2 ani. 2 ani au fost necesari pentru a scapa de toate fricile, de vini si de rusini…2 ani de urcusuri si coborasuri la capatul carora am ajuns VIE si la capatul carora mi-am recapatat sclipirea din priviri.

14362655_1171428119570190_6897721286613695934_o

Acum stiu. Depinde exclusiv de noi ceea ce traim si e al naibii de important sa ne intrebam constant cine suntem, ce vrem de fapt, si cat meritam.Sa ne intrebam daca ceea ce facem , facem pentru noi, pentru ca ne dorim sa facem, sau facem pentru altii sau pentru un „trebuie” ce ne-a fost turnat in cap.

Sigur ca sunt o gramada de necunoscute pe drum…dar cu cat crezi mai tare in tine si cu cat realizezi mai mult ca ai un potential care e unic si merita din plin sa-l descoperi si sa-l experimentezi..nu-ti va mai fi teama de nimic si vei vedea cum realitatea ta se schimba in cea mai frumoasa poveste. Si cumva, intr-o dimineata, poate chiar iesind din dus, vei intelege ca POTI TOTUL, MERITI TOTUL SI TOTUL SE POATE MATERIALIZA din credinta ta.

Eu cred ca venim aici pentru a ne bucura, pentru a trai deplin , pentru a ne implini visele si a schimba cate ceva in bine.Cand misiunea se incheie, plecam.

Sunt OM, ma bucur de ceea ce sunt, si de ceea ce traiesc, visez si imi implinesc visele. Cand ma mai impiedic, ma opresc, ma uit in mine si daca sunt atenta stiu imediat de ce m-am impiedicat…Nu e vina nimanui, nici macar a lui Dumnezeu..eu si numai eu . Eu si numai eu sunt responsabila de viata mea. Eu si numai eu am invatat sa ma iubesc fix asa cum sunt, pentru ca nu te invata nimeni cum e treaba asta cu iubirea de sine.

Eu si numai eu aleg daca sunt o victima eterna la mana si la dorinta celorlalti sau sunt bucatica de univers si POT orice atata timp cat imi doresc si cred.

Textul acesta il scriu pentru o inmormantare. Parca e si inmormnatrea trecutului meu..ups, care trecut?Un unchi al meu a plecat si eu nu am fost la acea inmormantare. Nu am simtit sa ma duc si nu am facut-o. Este pentru prima data cand am ales constient sa tin cu mine suta la suta. Te desparti de un om in mii si mii de feluri..dar sinceritatea si simplitatea cu care o faci depind de tine..nu e nevoie de ritualurile altora, de dorintele altora..Ii doresc calatorie linistita si stiu ca si el imi transmite acelasi mesaj..Traieste, bucura-te si ai incredere in tine si in ce iti spune inima ta. Nu face compromisuri, nu face sacrificii…Ceea ce nu vine din inima, nu are nici o valoare si iti fura din suflet.

Abia astept sa astern pe hartie minunile lui 2017 pentru ca ele incep de azi…incep in fiecare zi , cu fiecare gand pe care il ai, cu fiecare alegere pe care o faci..Eu aleg binele, bucuria, frumosul si viata traita constient. Aleg FOCUL VIU al energiei vietii si aleg sa fac ceea ce ma bucura.Poate ca textul asta vine si dupa primul inot , primul „antrenament” dupa o pauza de aproape o luna.Si ce bine a fost!

Spunea cineva ca o zi cu gandul la trecut , iti ia zile din viitor..ce frumos…daca ar fi adevarat, ce ai face?Te-ai mai gandi la trecut si la emotiile din el?Nu…ai incepe sa-ti creezi viitorul , bucurandu-te si fiind fericit, pur si simplu, in prezent..pentru ca TRAIESTI si aceasta este minunea….in care cred.

14322295_1277457272273998_1432900440467731510_n

 

Reclame

Cursa Dunarii Calarasene 2014-prima editie

Anul acesta nu am ajuns la Calarasi..poate pentru ca am obosit si ma bucur de pauza sau poate doar pentru ca in viata, am invatat intre timp, LESS IS MORE…

Nu am lipsit la prima editie a Cursei Dunarii Calarasene in 2014 , si nu am lipsit nici in 2015 cand am fost cu Maximilian la cursa de MTB, Asaltul Insulei…

11083600_1056813317671729_8384771527702083879_n

11904744_1056813387671722_7258464031592906152_n

E o cursa frumoasa si se pare ca 2016 e cu soare ..bafta tuturor participantilor!Textul de mai jos a fost scris in 2014 si doresc sa ramana pe blog…iata-l!

„Ileana Schwarz este o mare pasionata de miscare. Duminica a luat startul la Cursa Dunarii Calarasene si a urcat si pe podium la categoria ei de varsta.

Am fost curiosi sa aflam experienta ei la prima cursa de sosea si iata ce a iesit :)”

E duminica, ora 4.30. Ma trezesc fericita si ma dau jos din pat fara sa clipesc. Plec la Calarasi, la #CursaDunariiCalarasene. Cum sa mi se para greu? 😀

Dupa mai bine de 20 de ani ma intorc pentru o cursa cu bicicleta in orasul meu natal. Nu as fi gandit atunci ce avea sa fie viata mea acum si cata dragoste urma sa se nasca pentru o pasiune: triatlonul.
Am vazut anuntul pe Facebook (sa mai zica cineva ca FB face rau) si m-am inscris imediat stiind ca nu am cum sa lipsesc: era o premiera iar scopul cursei presupunea promovarea spatiului natural din jurul Calarasiului.
La ora 8.15 eram in zona de start unde, evident, organizatorii erau deja la datorie si m-a bufnit rasul gandind ca acolo dormisera de vreme ce cu o zi inainte avusese loc cursa de MTB. Priveam si recunosc nu-mi venea sa cred ca se intampla totul in Calarasi: orasul in care m-am nascut si crescut, orasul in care am avut cea mai frumoasa si libera copilarie. Exact langa zona de start, nu mai mult de 100 m, exact langa parc, exact langa bratul Borcea pe care il treceam inot la 14 ani fara ca mama si tata sa stie. In locul celor mai frumoase amintiri si a celor mai indraznete vise.

M-am trezit salutata si imbratisata de oameni pe care trebuia sa-i privesc ca sa-i recunosc dar care ma felicitau si isi manifestau bucuria sa ma vada.
Acum stiu de ce mult timp nu-mi facea placere sa ma intorc aici. Mi se parea ca fusese locul celor mai fericite momente din viata mea si regretam ca nu reuseam sa traiesc ca adult la aceeasi intensitate. Azi, e clar, zambesc pentru ca am descoperit triatlonul si ori de cate ori particip la o cursa ma simt copilul fericit si liber de alta data, exact asa cum eram pe strazile Calarasiului.

Desi cursa trebuia sa aiba 100km, din cauza vantului, s-a decis in mod corect (zic acum, atunci la start regretam) scurtarea acesteia la 72km.
Am pornit in pluton pentru a traversa orasul, urmand ca startul efectiv sa se faca la iesirea din oras.
A fost frumos sa mergem asa grupati, mandri si frumosi, spre uimirea celor care ne priveau. Am trecut chiar pe langa cinematograful unde mama ne ducea pe mine si pe fratele meu la film, sa vedem Razboului Stelelor.
Energia Smart si Spiritul atletic, adica Clubul Sportiv Smart Atletic au facut din nou o organizare pe cinste pentru care merita felicitari!
Am pornit cu vant puternic din fata lateral, ca suiera ceva la bicicleta melodios. Zambeam si gandeam cat de bine e sa fie circulatia oprita si ce rasfat pentru orice biciclist! Multumesc pentru siguranta asta. Cred ca e unul din cele mai importante lucruri la o cursa, mai ales de amatori.

10703739_713081382095648_6020283998306597003_n
Si am pedalat si am pedalat, fara sa ma opresc, privind satele si oamenii, cainii, ratele, caii, salutand copiii de pe marginea drumului! Nu am putut tine o viteza constanta si nici nu am putut respecta planul. Baraganul avea alte planuri, dar a fost frumos si este prima mea cursa de bicicleta sosea unde mi-am dat seama ca nu stiu sa merg la „plasa”, ca eu sunt luptatorul singuratic care trage ca nebunul intr-o lupta continua cu el insusi.
Drumul de intoarcere si intrarea in Calarasi pe la Chiciu mi-au amintit de verile in care alergam pe soseaua aceea si nu conta cat era de cald, de verile in care mergeam cu bicicleta prin padure spre plaja, desi parintii ne interziceau sa plecam singuri.
Ultimii 200 m ai cursei au trecut exact prin fata blocului in care am locuit si parca o auzeam pe Ileana de alta data cand striga si insista sa mai fie lasata afara sa se joace inca 10 min si inca 10min..ca nu e atat de tarziu.

Sportul face minuni si scoate ce e mai frumos din oameni. Multumesc! Eu am fost duminica bucurie si emotie pe doua picioare!

10620657_713081385428981_6754532584737198935_n