cat de tare iti bate inima, stii??Tu cand spargi gheata?

Stim ca  avem un numar limitat de batai de inima..da, atat cat are fiecare..si fiecare face ce crede de cuviinta cu ele. De ieri ma gandesc fara incetare ca triatlonistii..mai ales cei de distanta lunga ( de la 1.9 km inot, 90 km bike si 21km run..in sus) au un cec in alb…Ma gandesc, dupa spectacolul de ieri de la Oradea,..ca e un cec in alb si depinde de tine ce ai curaj sa completezi…

Nu, triatlonul pe distanta lunga nu este pentru oricine. Inteleg acum si incetez sa mai spun ca , daca am putut eu, poate oricine. M-am inselat, totul tine de cecul acela in alb si de felul in care vrei sa-l completezi…

In 2013 faceam distanta half in 7h50min pe o caldura ca cea de Sambata, 25.06.2016.Sambata mi-au iesit 6h48min si am avut sansa sa privesc ..pentru prima data constient , sa privesc ce inseamna distanta ironman din afara , pentru unul , una, care a trait destule si in 2014 si in 2015 pe distanta full ( 3.8 km swim, 180 bike si 42km run).

Stiu ce inseamna  frica, indoiala, durerea, senzatia de voma sau de ..toaleta, nu fiti pudici, chiar asa e..stiu toate acele dureri…Stiu ce inseamna sa ti se lipeasca ochelarii de inot de orbite, sa urci dealurile acelea alese parca special sa te innebuneasca, sa nu ai un moment real de ragaz…sa cedeze spatele, sau genunchiul, sa nu mai poti manca si sa simti ca esti in deriva..stiu, stiu cu varf si indesat, dar, daca as lua-o de la capat, fix acelasi lucru as face, si o voi face din nou, de la agonie la extaz..pentru ca nici un Ironman nu seamana cu celalalt si cine crede ca , daca l-a facut o data..a inteles totul, se inseala. Nu , fiecare incercare e o calatorie diferita , la capatul careia, daca iti este ingaduit, poti fi invingator si, daca nu, deschide bine ochii si inima si vezi ce lectie nu ai invatat inca. E tot o victorie..daca vrei s-o primesti. Stiu si ce inseamna sa reusesti sa termini, sa simti cum toti te aplauda si timpul se opreste in loc..si plangi , nici tu nu mai intelegi de ce, dar mai ales de bucurie…

Nu, nu toata lumea intelege ce inseamna sa faci un Ironman si nu toata lumea care il termina, ii invata lectia.

Foarte pe scurt, pentru mine a fost cea mai buna cursa din tot ce am facut pana azi , cred ca m-am indragostit de half,am fost puternica si sigura pe mine, am iubit caldura aia sufocanta si mi s-a confirmat a nu stiu cata oara cat curaj si si cata bucurie regasesc in mine  atunci cand este cu adevarat imposibil…Cu cat mai greu, cu atat mai confortabil pentru mine. Pare o aroganta dar nu e..Sunt eu care ma motivez foarte bine atunci cand e al naibii de greu…si eu reusesc sa zambesc si sa spun ca de fapt..stai, hai ca nu e chiar asa.

M-am simtit bine si am simtit energia tuturor celor care , la Oradea, sau acasa, s-au gandit la mine.Multumesc!

13502694_10154294399824886_4711036887070904877_o

Dar nu despre mine vreau sa vorbesc si despre felul in care a aratat ziua de sambata, prin ochii mei. Am stat si am privit si am admirat si am aplaudat si am incurajat..dar mai ales, din pacate, am si judecat si am vazut exact . Nu , ironmanul nu este pentru mandri sau orgoliosi..Poate vi se pare asa. Ironman-ul este pentru cei atat de curajosi sa-si duca mintea, corpul si sufletul in punctul in care nu mai exista control. Pentru cei care au norocul sa aiba alaturi sotia sau copilul, acolo cu ei…impreuna. Si termina cu adevarat si inteleg cu adevarat lectia doar cei care ating acel punct si..continua. NU , nu vorbesc despre sportivii de performanta, nu sunt unul si nici nu voi fi in viata aceasta..Eu vorbesc despre oamenii care dintr-un motiv sau altul, sau, pur si simplu,din intamplare (oare?) au ajuns la gandul „ce-ar fi daca…”

13558744_10154294626219886_1007788123990366714_o

Ceea ce pare de neimaginat atunci cand il pui in cuvinte..s-a intamplat si continua sa se intample si la Oradea. Poate ca organizatorii ar fi trebuit sa insiste si sa aminteasca ca si la Oradea exista traditia asteptarii ultimului sosit..pentru ca aceasta cursa devine din ce in ce mai iubita mai ales atunci, pe ultima ora, cand s-au scurs deja mai bine de 15 h de la start….

13438999_1213873335299059_8975030656956149272_n

Am fost acolo si am simtit energia aia…in care singuri sau cu insotitori ultimii sositi vad cum visul lor se implineste…Este un moment electrizant pe care ma bucur sa-l fi trait deja de 4 ori…Si mai e si tristetea …parerea de rau ca , da, de fiecare data , sunt si oameni care nu se incadreaza in limita de timp…Si ei, mai ales ei, au o lectie de invatat.Ma gandesc ca la Transfier am terminat cu 15 sec inainte de timpul limita…ma gandesc ca la Oradea 2015 am terminat cu 15 min inainte de timpul limita..a fost fantastic, dar imi aduc aminte si ca la Ecomaraton la Moeciu in 2015 a trebuit sa renunt, si ca in 2013 la Fara Asfalt mi s-a rupt lantul si am renuntat si am inteles cateodata cu lacrimi chiar ca exista si lectia asta. Grea, dar perfecta pentru a invata. A accepta si a intelege momentul de cadere ..este cheia succesului care nu va intarzia sa apara..daca ai rabdare si incredere.

Atat. Am vrut sa scriu acum ..pentru ca asta am simtit.Nu, triatlonul pe distanta lunga nu este pentru oricine..dar , daca iti asculti inima , ea stie cate batai de bucurie are de investit in asa ceva atunci cand e momentul.

Felicitari tuturor, eroul meu in 2016, el…

13498027_477531249106637_8456448565967115470_o

 

 

Reclame

Copiii – de la oras … la mare, sau cum inveti lectia libertatii…

Iei una bucata copil de oras, copil purtat mult si des in masina, si ii faci o propunere grea si usor de refuzat..Dar te faci ca nu-ti pasa raspunsul lui.El se vaita, ii e lene, ar face multe alte lucruri mai simple…dar cumva samanta a fost plantata si , repet, daca pari indiferent la lamentarile lui si nu ii dai contraargumente,vine el singur la tine si iti spune da. Asa functioneaza la mine..e adevarat ca nu imi pastrez calmul intotdeauna, dar cand reusesc, chiar asa se intampla.

Ma gandeam zilele trecute ca noi toti suntem ca cepele, inclusiv copiii nostri de oras. Suntem atat de ambalati in mii si mii de foite si intalnirea cu marea, sau cu o provocare in natura, ne face pe toti sa dam jos, rand pe rand..tot ceea ce ne sufoca din  viata noastra de oras.Si ramanem frumosi, liberi si in picioarele goale.

Cu o zi inainte de a pleca la triatlonul Fara Asfalt , editia 7 (in conditiile in care am participat la toate editiile din 2011 incoace si tot spun ca si la editia 50 voi fi de fata) aflu ca membrii stafetei pentru care faceam inotul nu pot veni. Eu eram inscrisa la individual , eram hotarata sa plec la 2 Mai impreuna cu Maximilian , fiul, dar si cu bicicleta lui cea noua, asa ca , nu stiu cum dorm in acea noapte, ca ma trezesc Vineri cu un singur gand…sa fac stafeta cu copilul. Sa mergem impreuna traseul de bicicleta 32 km in rezervatia naturala Hagieni-Limanu, sa-i arat si lui ca nu doar marea ma atrage an de an la Fara Asfalt, sa-i dovedesc cumva ca nu e doar triatlonul , ci ca e natura toata..care ni se dezvaluie spectaculos la 2 Mai.Ca nu sunt eu nebuna ci chiar e atat de frumos acolo.

Lansez provocarea si evident ca nu mi se raspunde, plusez cu o invoire de la scoala Vineri si las mecanismul sa functioneze…poate chiar si luni:)))Si asa e obosit si nu mai are nici un chef.

Ne trezim amandoi in drum spre mare. Cu suportul de biciclete fixat chiar de noi(si credeti-ma nu e un sistem simplu deloc)cu bicicletele in oglinda retrovizoare, una mai frumoasa ca alta si noi, veseli nevoie mare.

Sunt mandra de noi, stiu ca ne putem descurca, si ce daca m-am murdarit ca naiba de la lanturile bicicletelor..si ce daca masina e batrana..de ce sa-mi cumpar 2 rochii la Stefanel..cand pot sa merg 2 zile la mare???Asa gandeam. Asa zambeam.

Ajungem in 2 Mai, e cald..e vara si mancam cu pofta (eu) hamsii cu usturoi ..Maxi cartofi prajiti..ne facem de cap…marea e acolo, miroase a alge..intai strambam din nas..apoi ne obisnuim si drept rasplata apare curcubeul. Aflam ca in Constanta era furtuna ..la numai 40 km distanta..noi ne bucuram de soare..Orasul aglomerat a ramas in urma..si tragem aer de mare in piept..si o bere ca, deh, merita si soferul premiul lui.

13346876_1201183943234665_3971225588727768730_n

Apar prietenii, ne imbratisam, radem..ne bucuram..si ne lasam scaldati de soare si  mare…viata e perfecta.

A doua zi am emotii.Nu sunt sigura daca mai incap in neopren, incep sa ma intreb daca nu e prea mult pentru Maxi sa mearga cu MTB atatia kilometri, bicicleta e noua si usor cam mare pentru el( e mai mare ca a mea..) dar imi spun…am hotarat, mergem pana la capat. Ma impac si cu mandria mea..ma gandeam ca am facut de 5 ori traseul asta..ce sa mai astept de la timpii mei de concurs??aproape in fiecare an am urcat pe podium la categoria de varsta…poate ca nu am fost prima niciodata..dar , mai conteaza? Maximilian e cu mine..poate ca e timpul sa fie el in prim plan.

Si plec la inot..il pup si ii spun ca vin acolo la tarcul in care are el bicicleta sa-i dau cipul..maxim 25 de min..A fost un inot pe cinste..Cred ca puteam si mai bine, m-am simtit bine, marea ma astepta , mi-am luat botezul cu bucurie, desi , recunosc, era multa lume in apa, nu era timp nici de poezie, nici de filozofie, Maxi ma astepta si stiam ca, desi nu o arata, avea si el emotii. Nici in ziua concursului nu credea ca stau eu cu el toata tura de bicicleta…ca asa ii promisesem.Dupa 24 min…ii pun cipul si ma duc spre bicicleta mea. Madmaxul meu e batran dar merge si nici prin cap nu ma gandeam la probleme tehnice. Eu ma gandeam ca poate nu rezista copilul…

Pornim senini, Maxi ma astepta, suntem impreuna iar el merge bine, foarte bine..chiar nu-mi venea sa cred cat de hotarat era. Incercam sa-l tin in frau, sa-i explic ca e important sa terminam, sa-si gestioneze resursele…Triatlonul este despre gestionarea resurselor…despre vointa pana la capat. Teoriile mele nu au succes..Copilul zburda…eu sunt fericita in spatele lui…Pe camp e frumos..cu maci si lanuri de grau si niste flori..mari mov, habar nu am cum se numesc …

13340054_1094620660584270_5009490683518087436_o

Ajungem in canion si spre surprinderea mea si Maxi spune la fel..”parca suntem la munte”. Asa am zis si eu in 2011..la prima participare, nu stiam traseul si ma minunam la fiecare pas..e adevarat ca eu in 2011 acolo am cazut..rau..pentru ca toate pietrele acelea erau umede. Maxi in schimb, coboara tot pe bicicleta ,  pune piciorul jos abia la oi..si vaci spre iesirea din canion.Mai facem cateva fotografii..trag de el sa bea apa sa manance jumatate de banana…e entuziasmat si rosu in obraji..Ma bucur.

13312626_1201185689901157_1866710712537159944_n

Parcursesem cam o treime de traseu..si in toata relaxarea mea..se rupe lantul…Nu imi venea sa cred..stiam zgomotul ala, stiam ca e greseala mea intr-un fel..asta era. Nu stiu cine a vorbit..dar Maxi era inainte si ma trezesc spunand, du-te ca poti ..du-te ca vad eu ca fac…du-te ca e si Marie a lui Popa ..si va descurcati..Si a plecat..eu cobor in canion la dl. Felix..cu jeepul, drona, berea..dar mai ales cu ajutorul..baiatul cu ATV-ul , Teo!Nici nu cred ca am realizat ce facusem..lasasem copilul de 11 ani, singur in padure…really???

Acum nu doream decat sa-mi repar bicicleta sau..macar sa ajung la finish..nu stiam nici eu exact ce ar fi trebuit sa se intample.Am asteptat..nu eram singura . Cineva repara o pana si un alt baiat..avea lantul rupt ca si mine…Eram vedete, fotograful ne fotografia de zor..Si cum necum ..fara sa mai intru in detalii, transmitand celor care treceau cuvinte de incurajare pentru un copil cu sosete verzi…m-am trezit dupa mai bine de jumatate de ora..ca urc din nou iesirea din canion..acum cu grija..nu mai schimb nimic pe urcare..si ii dau..Alerg ca nebuna si ma intreb ce face copilul..Termin urcarea de pe bucata de asfalt, mi-e frica sa schimb vitezele, dau in forta.. mai sunt concurenti pe traseu desi voluntarii strangeau deja…Fac coborarea de la padure in forta..si ma trezesc in ciulini, noroc cumva ca aruncasem bicicleta si am cazut lateral…asta e.Ma ridic, analizez julitura si pantalonul rupt, zambesc, spun in gand, multumesc Doamne, ai dreptate, tu mi l-ai dat, tu sa ai grija de el..ca eu acum e musai sa am grija de mine.Si o las mai moale. Ma gandesc doar ca am incredere..copilul asta s-a descurcat si in alte situatii de criza..s-a descurcat!este mult mai calm decat mine,si are o gena germana..apriga, recunosc…

Ajung la struti..intru pe dealuri ..si vad norii grei si negri..nu-mi vine sa cred ce ploaie incepuse..rece, multa..si in rafale…Ma imbrac cu ce am si simt ca incep sa alunec..bicicleta nu ma asculta..noroiul imi sare in fata…si trag. Stiu ca nu ma pot opri..Intalnesc alti 2 concurenti cu pana..in ploaie ..incurajez un pic din mers..nu ii pot ajuta oricum.Ajung la pescari..alti concurenti tristi..ii incurajez dar sunt nervosi, impimg la bicicleta si nu au chef de glumele mele…le spun totusi ca vine asfalt la fara asfalt…ploaia da semne sa se opreasca, e plin de balti..alunec ca naiba..o tai de-a dreptul nu ocolesc nimic pentru ca stiu ca imediat urmeaza urcarea pe sosea.Si trag..mai depasesc..mai sunt oameni pe traseu..toti se mira unde naiba trag asa ca nebuna…ca oricum e tarziu. Ei nu stiu ca eu am trimis copilul singur…inainte!Ma bucur de cum merg..parca am aripi desi nu mancasem nimic si era deja aproape ora 13..

Intru pe camp si ma apuca disperarea..vad exact traseul din 2011..Nu mai ploua dar nici nu mai puteai inainta..noroi, lut..bicicleta avea roti de motor..era grea si nu se mai lasa nici impinsa..nici carata..innebunesc…singura pe camp..Ajung la ultimul punct de control…mainile erau negre de pamantul scos de pe roti..Oamenii ma ajuta..ma spal un pic , sunt nervoasa..si ma calmez doar cand mi se spune ca Maxi a trecut..era ud ciuciulete…i-au scos tricoul si a apoi a venit o Doamna…si l-a luat cu ea..si i-a pus o geaca…

Atunci stiu ca sunt aproape..ca e musai sa car bicicleta aia si sa-i ajung..si plec si ma chinui si inaintez greu…si undeva in zare…cred ca incep sa-i vad..Marie a lui Popa..si Maximilian!!!Eram atat de fericita….

Ii ajung dupa un timp..sunt la fel de murdari ca mine..si obositi..Maxi purta geaca Mariei..era vai, mama lui…si clar nu mai putea..Nici nu mai avea cum sa poata..Noroiul ala te storcea de toata energia…Mai gasim o bucata de iarba, incercam sa mai pedalam un pic..dar ultimii kilometri au fost 3 m mers..3 kilograme de noroi de scos de la roti…Inca un copil in traseu..Tudor..la fel de zapacit si el..dar cum, necum ajungem la finish..dupa mai bine de 4 ore…

Las bicicleta si copilul si plec sa alerg..era tarziu , soarele ardea ..dar eu eram fericita si cred ca terminam si tarandu-ma daca era nevoie..Dar nu a fost, aveam aripi, reusisem sa scot foitele de ceapa ale copilului…sa implinesc dorinta de a merge impreuna si de a ramane frumosi si desculti.

Pana la urma un test de rabdare si pentru mine..numai bun pentru Oradea, cursa pe care o astept!

13346677_1201185779901148_1866855381268092766_n

Multumesc Maximilian ca existi in viata mea si multumesc tuturor prietenilor castigati prin aceste concursuri!!!we f..did it again!!!Multumesc pentru umflatul rotilor si a mingii, pentru grija tuturor si pentru sustinere….pentru rasul impreuna si pentru fazan si pentru beri…si pentru gargarite si clatite si pentru Marie a lui Popa si pentru TOT.

PS:Voiam medaliile..dar mi-e dor de cele de lemn:))))Dumnezeu prefera lemnul:))))