De-ale mele?De-ale noastre…

glass-728669_640

Eu sunt inca Ileana, iubesc de cativa ani triatlonul si, desi am 41 de ani, nu mi-am gasit inca echilibrul. Fac sport, iubesc viata si invat in continuare din „greselile”, pardon, experientele pe care mi le-a  oferit viata.

Si imi vin idei. Nu stiu cum am reusit dar am acumulat foarte multe kilograme iar..pe 02.03. 2016 aveam 73 kg minunate, pe cand  in ianuarie 2014, erau doar 53Kg. Acestea erau  limitele mele, 63 si 53, pana cand am luat-o razna complet….intre ele ma situez de ani de zile, de prin 2009 cred, cand sus, cand jos..rar pe la mijloc…dar la 73 deja intrasem in panica…V-am spus ca sunt „short”..adica am 1m61cm???

Si am zis ca e timpul sa ma opresc…iar.

M-am intrebat unde gresesc.M-am intrebat cum si ce am facut in ultimii ani de am oscilat asa. Cum am ajuns iar aici?Cu ce asociez mancarea, cu ce asociez dulciurile?Cu ce lipseste din viata mea? Da, e un raspuns plauzibil, pare si logic..dar cum se face ca , de cand imi amintesc, tot intr-o lupta am tinut-o cu kilogramele, si nu pot spune ca sunt zana nefericirii..Am atatea experiente si amintiri de o frumusete rara..si atatea binecuvantari in viata mea incat nu pot accepta ca mananc …pentru ca nu am primit iubire….sau o anumita portie de fericire …Le-am primit!

Si incet , incet au inceput sa vina raspunsurile.

Ca orice lucru in exces si sportul in exces te poate dezechilibra.Realizez ca 2 ani la rand, chiar daca am facut Xman Oradea si Transfier, m-am indopat cu geluri si batoane..ca mi-am supus corpul unor antrenamente de fitness mult prea intense si facute fara..minte!

Ca orice lucru in exces si emotiile te pot destabiliza…cautarea nesfarsita a ceea ce esti, a ceea ce vrei ..si a sensului pentru care respiri. Incordarea continua pentru a multumi pe toata lumea  si refuzul de a accepta ca unele lucruri nu sunt pentru totdeauna..si ca e timpul sa alegi alt drum. Toate acestea te macina si te tin intr-o tensiune in fata careia..la un moment dat cedezi si caderea este pe masura incrancenarii cu care te ambitionai sa nu renunti.

De cand ma stiu, eu sunt toata un soi de tsunami…un amestec violent de ganduri nesfarsite…de dorinte..de planuri si pofta de viata..un amestec de totul sau nimic, incapabila sa se echilibreze..sa gaseasca calea de a face mai multe lucruri deodata, cate putin..nu unul mare si coplesitor o data…si atat.

Si m-am oprit. E adevarat ca au fost multe decizii si schimbari majore care au condus aici.Cu frica si curaj in acelasi timp le-am facut!

Si am spus ca 2016 e musai sa fie un an curat.

12948346_1165298533489873_387371175_oE musai sa fie un an al armoniei cu mine insami.Un an de vindecare, de liniste..de a intelege o data pentru totdeauna , ceea ce Sandor mi-a spus demult:”esti perfecta asa cum esti..in punctul in care esti”…Dar eu nu sunt elevul silitor si nici elevul comod…trebuia sa treaca mai bine de jumatate de an..sa-i dau dreptate lui. Sa accept si sa constat ca el si minunata lui sotie..au devenit mentorii mei,modelele mele..aceia pe care nu i-am avut pe la 20 de ani dar pentru care sunt recunoscatoare acum la peste 40….

Daca raspunsurile nu vin niciodata din afara…daca felul in care ma privesc in oglinda este felul in care ma vad si ceilalti..inseamna ca e timpul sa inteleg.Kilogramele mele sunt modul cel mai evident prin care dragul meu corp incerca sa ma protejeze. El nu primea alt semnal decat acela de pericol..starea aceea de alerta pe care a trebuit sa o traiesc pentru a intelege de ce mi se intampla ceea ce mi se intampla.

Asa ca am hotarat sa schimb mesajul si sa ii transmit corpului meu ca razboiul s-a sfarsit. Ca da, fiecare dimineata este perfecta, ca nu e nimic in neregula cu mine si cu corpul meu, ca nu sunt vinovata de nimic si ca nu poate o fi o vina hotararea de a schimba TOTUL..pentru ca in acest TOT nu te mai regasesti.Sunt responsabila doar de propria mea fericire.

Acum inteleg si eu ca imi doream doar sa fiu vazuta…fie ca acumulam sau pierdeam  kilograme sau faceam vreo nebunie..toate le faceam pentru a ma face „vizibila”. Pana la urma singurul barbat de care asteptam sa fiu vazuta..era pur si simplu chior..si nici macar, inteleg acum, nu e vina lui.Era chior doar in ceea ce ma priveste sau era chior doar prin orbirea mea:). Toata viata mea s-a invartit in jurul ideii de a fi vazuta de un barbat, acela, unicul…fara sa inteleg ca ceea ce sunt eu nu se valideaza prin celalalt oricat de rupt din soare ar fi.

Cine nu m-a invat lectia asta?Sa fie mama? E paradoxal..ca pana la urma ea m-a incurajat tot timpul sa fiu mai mult…sau poate tocmai aceasta presiune..m-a impins intr-atat incat a fi normal si a fi suficient siesi nu mai era normal?…Acum nu mai conteaza.Nu cred nici in teoria ca unii dau si unii iau si asta e..Nu cred. Eu singura mi-am creat si trait experientele.

Experienta mea Ironman insa a fost si ramane sansa fantastica pe care am avut-o pentru a ajunge la cel mai profund eu..la acea stare in care..te risipesti in jur si te regasesti in tot ceea ce te inconjoara. Mai bine zis, eul dispare cu totul…si ramai curat, dezvelit de toate cate ti s-au turnat in cap, sau de toate de cate te-ai agatat singur…crezand ca esti un nimeni  fara ele.

Pe 09.03 am inceput sa ma hranesc doar cu verdeturi in toate formele si combinatiile posibile. Sa beau apa mai mult si sa ma bucur de fiecare zi, sa aleg sa nu mai lupt cu nici un demon.Sa nu mai lupt cu mine.

In 4 saptamani am „alungat” 5 kg..dar mai ales nu ma mai simt un tsunami…apele sunt clare si linistite..si am capatat o seninatate de care mi-era dor…Am 65 de kilograme si calatoria continua. Vreau sa fiu sincera pana la capat..Nu am mers singura pe acest drum. Ma hotarasem sa tin Postul Pastelui..nu am tinut niciodata post integral..si intr-o dimineata m-am trezit cu gandul asta, pur si simplu.Sa dedic acest post vindecarii, armoniei cu toti si toate si mai ales cu mine.  Si cum doar mai intotdeauna primul pas e ncesar..ca urmatorii vin de la sine, am avut sansa de a cunoaste un om…care se autointituleaza „Calin Novacescu- 100 %natural.”

Stiu ca o sa zambiti si eu am zambit si am spus..la cate am patit ..ce o sa mi se intample daca ascult de omul asta? Nu spuneam ca vreau vindecare?Curatare?”Lasa prejudecatile…de orice fel.Nu mai judeca”.

M-am apucat sa studiez pe net..sa vedem, cine-i omul.. Si am zambit in continuare pentru ca nimic din ceea ce  gasesti pe net despre el..nu e normal..Mi s-au aprins toate beculetele si am zis alarma..imi mai luasem tepe cu oameni care promit tot felul de chestii si iti iau si sufletul si toti banii din buzunar..Nu mai vreau asta. Apoi am vazut ceva care mi-a atras atentia..arte martiale..Coreea…buuun.Ma voi intalni cu acest om.Intotdeauna mi-am dorit sa fac un  curs de autoaparare.

De 08.03, de ziua Femeii in toata regula..ma imbrac si ma duc sa ma intalnesc cu Calin, 100 % natural..M-am dus senina..am zis ca-s pregatita sa observ ..ca-s pregatita sa nu ma mai las pacalita de oricine.

Calin m-a suprins cu un calm si o liniste desavarsite.Parca intuise ca eram sceptica. Nu vorbea. Asculta atent si mi se parea mie..zambea cu ochii. Intelegea prin ce perioada emotionala trecusem..intelegea ca nu m-am lasat ..intelegea ca sunt o luptatoare..si a inceput sa vorbeasca abia cand i-am spus ca am facut Ironman si ca nu pot sa inteleg de ce un om cu atata vointa, ca mine, e capabil de aceeasi delasare..in sens invers.

Si mi-a spus ca ma asteapta a doua zi. Adica, 09.03.primul si singurul obiectiv este sa scapam de ce car cu mine..Curatenie, nu-i asa?M-am dus pentru ca in ultimii 3 ani am inteles ca abia cand renunti la tot..castigi totul.

De atunci merg pe banda inclinata in fiecare zi,

10175982_1160799293939797_3737599574560206579_n

 

nu am mai facut nici un alt fel de antrenament de alergare sau de inot…mananc verde si ma intreb ce instrumente are omul asta si cum reuseste doar sa se uite la mine si sa imi opreasca gandul gresit. Am fost si la concurs..si da am fost in stare, doar cu hrana mea simpla de fructe si legume, sa alerg 4 km, sa pedalez 20 si sa mai alerg 2,5 km la sfarsit..Si ce frica mi-a fost degeaba pentru ca , pana la urma, eu sunt un amator si vreau sa fac sport pentru sanatate..nu impotriva ei.

 

Cea mai frumoasa experienta a acestor saptamani a fost intr-o dimineata..cand Alex, copilul lui Calin ,de 2 ani si jumatate, a primit o ciocolata-napolitana de la cineva..tatal nu a reactionat desi se vedea bine ca nu i-a placut gestul acelei Doamne, dar copilul ..a muscat o data si.. a aruncat-o , din proprie initiativa, la gunoi…Am ramas masca!..Stiam insa ca in toate diminetile..copilasul acela rontaie doar banane, bucati de mere…niciodata ceva dulce in sensul traditional…si mi-a fost atat de clar care era mecanismul propriilor mele placeri vinovate…Dulciurile au fost in viata mea doar o dependenta de starea de bine pe care nu o gaseam in mine..Situatie cu care m-am „deprins” in ani ….Copilasul acela nu recunostea gustul..deci nu i se parea bun…

Si sa ne intelegem, sa nu credeti ca GATA de acum nici nu mai mananc dulce sau nici nu mai beau bere..nici pe departe..Dar macar am inteles ca bucuria de a trai, fericirea..sunt starile noastre interioare NORMALE..si nu e nevoie de ceva din exterior pentru a le accesa.Nu e nevoie nici de zahar, nici de alcool…e nevoie doar de linistea din tine.

Am inteles in sfarsit ca starea de bine este in natura noastra..ne-am nascut cu ea si nu se poate pierde…Doar mintea ne joaca feste pentru ca toata viata cineva, cumva..ne-a  turnat in ureche picatura indoileii ..ca am fi perfecti  doar daca…

Aceasta conditonare pe care o acceptam fara cracnire este calea sigura catre nefericire, catre pierderea sinelui..catre depresie.

Acum stiu pentru ca am fost in acel punct si nu mai vreau sa ajung acolo.

„Omul are dreptul sa vrea exact ce vrea, cand vrea si pana cand vrea..indiferent daca ceilalti vor sau nu la fel…”si sa-si asume consecintele, desigur:).

PS: Alex, Calin si cu mine…in sala de la Dinamo..ne auzim cu subiectul asta..peste o luna!

La multi ani , mama, azi de ziua ta:)))

12953205_997213077025261_671399176_o

 

 

 

Reclame